Nu știi cine-ți este frate,
Numai la necazul mare.
Dacă n-ar fi suferința,
Cum s-ar încerca credința?
N-am ști mila cine-o are,
N-am fi tari nici în răbdare.

Primește-l pe străin cu milă
Atuncea mai cu seamă când
În vreo boală grea se află,
În sărăcie și cu mâna goală,
Și slab de minte și flămând,
Nevoie grabnică atunci având.

Că cine va lua-n primire
Un asemenea neputincios,
Tot ce-i va face cu iubire,
Ajutându-l cu jertfire,
Va face-ntocmai lui Hristos
Ce-l va-ntări victorios.

Mila este o virtute
Ce se capătă-n dureri.
Rareori o afli-acolo unde
Adevărul greu pătrunde,
Unde-au fost numai plăceri
Și risipire de-averi.

Cei prea sănătoși și tineri
Și cei prea avuți în viață
Niciodată n-au milă de alții,
N-au cum să simtă cu frații,
Din durerea lor, nu-nvață,
Nici nu primesc de sus povață.

Mila de alții omu-nvață
Numai când el însuși are
De trecut prin suferință
Prin necaz, prin umilință
Și prin încercări amare.
Doar atunci el milă are!

Bine-ar fi să învățăm:
Mila și compătimirea
Pe la alții când vedem,
Nu doar când și noi trecem.
Să avem deplin iubire
Pentru cei ce știu durere.
Amin.
(Joi, 30 aprilie 2020)